Casa Națională de Pensii Publice – CNPP a făcut un anunț important pentru români. Reprezentanții au transmis informații referitoare la condițiile în care plata pensiei ar putea fi suspendată. Instituția a oferit 15 situații în care românii ar putea pierde acest drept.
Potrivit CNPP, există mai multe situații în care românii ar putea pierde dreptul la pensie, prin suspendarea acesteia. Potriviti informațiilor, este vorba despre persoanele care au pensie pentru invaliditate, atipice, pensie de urmaș sau soț supraviețuitor. De asemenea, se poate suspenda pensia și la solicitarea titularului.
Vezi și MODIFICĂRI LA CUMPĂRAREA VECHIMII ÎN MUNCĂ. CÂND NU TREBUIE CUMPĂRATĂ
1. Pensionarul şi-a stabilit domiciliul pe teritoriul altui stat, cu care România a încheiat convenţie de reciprocitate în domeniul asigurărilor sociale, dacă potrivit prevederilor acesteia pensia se plăteşte de către celălalt stat;
2. Pensionarul, beneficiar al unei pensii anticipate sau al unei pensii anticipate parţiale, realizeaza venituri pentru care asigurarea în sistemul public de pensii este obligatorie, cu excepţia consilierilor locali sau judeţeni;
3. Pensionarul de invaliditate sau copilul, beneficiar al pensiei de urmaş, încadrat în oricare grad de invaliditate, ori soţul supravieţuitor, beneficiar al pensiei de urmaş, încadrat în gradul I sau II de invaliditate, nu se prezintă la revizuirea medicală obligatorie sau la convocarea Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă;
4. Pensionarul de invaliditate nu mai urmează programele recuperatorii, întocmite de medicul expert al asigurărilor sociale;
5. Pensionarul de invaliditate, încadrat în gradul I sau II, realizeaza venituri pentru care asigurarea în sistemul public de pensii este obligatorie, cu excepţia consilierilor locali sau judeţeni;
6. Pensionarul de invaliditate, încadrat în gradul III, realizeaza venituri in baza unui contract de munca, raport de serviciu, contracte/conventii incheiate potrivit Codului civil sau desfăşoară activitatea în funcţii elective sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, depăşind jumătate din programul normal de lucru al locului de muncă respectiv;
7. Copilul, beneficiar al pensiei de urmaş, care a împlinit vârsta de 16 ani şi nu face dovada continuării studiilor;
8. Soţul supravieţuitor, beneficiar al unei pensii de urmaş, realizează venituri brute lunare pentru care, potrivit legii, asigurarea este obligatorie, dacă acestea sunt mai mari de 35% din câştigul salarial mediu brut;
9. Soţul supravieţuitor, beneficiar al unei pensii de urmaş, s-a recăsătorit;
10. Soţul supravieţuitor, beneficiar al unei pensii din sistemul public de pensii, optează pentru o altă pensie, potrivit legii, din acelaşi sistem, sau dintr-un alt sistem de asigurări sociale, neintegrat sistemului public de pensii;
11. Pensionarul nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, referitoare la cumulul pensiei cu salariul;
12. În situaţia copilului, beneficiar al unei pensii de urmaş, care îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 26 de ani, daca nu face dovada continuării studiilor, plata pensiei se suspendă începând cu data de 1 octombrie a anului în curs;
13. Plata indemnizaţiei pentru însoţitorul pensionarului de invaliditate incadrat în gradul I de invaliditate, se suspendă pe perioada în care pensionarul este internat într-o instituţie de asistenţă socială sau într-o unitate medicală specializată, în care se asigură supraveghere şi îngrijire permanente, cu excepţia situaţiilor în care pensionarul este nevăzător;
14. Suspendarea plăţii pensiei şi/sau a indemnizaţiei pentru însoţitor se poate face şi la cererea pensionarului, situaţie în care suspendarea plăţii se face începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată cererea.
Sursă foto: Pixabay